Oferte Cazare + Autocar - Litoral Belek, Antalya, Turcia ☀️ 2024

Belek - o destinație de vacanță fabuloasă

Datorită frumuseții sale a fost aleasă de Ministerul Turismului să fie un model în ceea ce privește dezvoltarea turismului în Turcia. Stațiunea a fost construită de la zero, ținându-se cont ca în procesul de construcție natura înconjurătoare să nu fie deteriorată. Pe teritoriul stațiunii Belek se găsesc numeroase hoteluri de cinci stele, printre cele mai apreciate fiind: Green Max Hotel, Armas Belek Hotel, Hotel Belconti Resort, Hotel Bellis Deluxe, Hotel Club Vera Mare, Hotel Club Magic Life Belek Imperial, Hotel Calistra Luxury Resort și altele. În plus, în zonă există și case de vacanță. Unitățile de cazare pun la dispoziția turiștilor o multitudine de facilități, majoritatea acestora fiind de primă clasă și potrivite pentru a vă petrece o vacanță alături de familie sau de prieteni.

În stațiune există 6 terenuri de golf și numeroase cluburi de echitație. De asemenea, majoritatea unităților de cazare dispun de terenuri de tenis, piscine destinate adulților și copiilor, terenuri de joacă, săli de fitness, saloane cosmetice și centre medicale. Faima stațiunii a fost sporită datorită concursurilor de golf.  În anul 2012 a fost gazda competiției Turkish Airlines World Golf Final, iar în anul 2013 în Belek s-a organizat Turkish Airlines Open. Pe lângă golf, se pot practica și alte sporturi ca surfing, ski nautic, rafting, alpinism montan și vânătoare. Copii, dar nu numai ei, pot petrece o zi plină de distracție în Parcul Acvatic Antalya. Acesta oferă o mulțime de distracții potrivite pentru toate vârstele, iar peisajul este completat de o vegetație luxuriantă. Pentru confortul turiștilor, pe teritoriul parcului există mai multe magazine și restaurante. O altă distracție este Delfinariul din Antalya, aici turiștii având posibilitatea de a admira delfinii, leii de mare și balenele albe. Pe lângă faptul că veți putea bucura de spectacole de dresaj, veți avea ocazia de a înota alături de aceste mamifere acvatice. Belek și zona înconjurătoare sunt renumite pentru izvoarele sale minerale și pentru centrele spa.

poza Belek - o destinație de vacanță fabuloasă

Climatul din Belek este mediteraneean. Temperatura medie în timpul sezonului se situează între 24 și 28 grade Celsius, iar în timpul anotimpului rece temperaturile sunt de circa 10-12 grade Celsius. De asemenea, pe durata verii precipitațiile sunt reduse, Belek  bucurându-se, pe durata unui an, de circa 300 de zile însorite. Plajele stațiunii Belek sunt nisipoase, iar majoritatea hotelurilor pun la dispoziția turiștilor plaje private, astfel că veți putea relaxa la soare fără să fiți nevoiți să părăsiți resortul. Plaja din Belek oferă facilități extinse și curățenie la standarde ridicate. 

Zona nu este lipsită de obiective turistice, curioșii putând vizita ruinele orașelor romane Selge și Perge, amfiteatrul Aspendos, ce se prezintă ca un monument antic extrem de bine conservat. Deoarece se bucură de o acustică foarte bună, aici se organizează anual spectacole de teatru și de balet. Există și câteva obiective naturale pe care vă recomandăm să le vizitați în cazul în care ajungeți în Belek. Cascada Upper Duden este un adevărat spectacol al naturii. Apa se varsă direct în mare creând un efect deosebit de frumos. Lacul Niliufer și cascadele Kurșunlu sunt la fel de interesante. Un număr mare de turiști atrage și peștera din spatele cascadei. Cascada Kurșunlu atrage anual mii de turiști, parcul național și peisajele ce înconjoară cascada sunt spectaculoase, însă pentru a admira zona la adevăratul său potențial vă recomandăm să o vizitați primăvara, vara cursul apei fiind considerabil redus. Kurșunlu este situată în mijlocul unei păduri de pini extraordinar de frumoasă. Pajiștile din apropiere sunt potrivite pentru picnicuri, turiștii apreciind natura ce combină panoramele încântătoare cu ciripitul drăgălaș al păsărilor și cu adierea vântului. Iubitorii de istorie pot vizita orașele antice din apropierea Belek. Avem în vedere așezări ca: Xanthos, Perga, Sagalassos, Aspendos, Myra, Arycanda și Limyra, acestea fiind mărturii palpabile ale culturilor elenistice și romane. 

Un alt obiectiv ce merită vizitat este Parcul Național Beydaglari (Olympos), acesta are în componența sa zona litorală din Lycia și două orașe antice, Olympos și Phaselis. Parcul prezintă o multitudine de frumuseți naturale, fiind casa pentru sute de specii de plante și animale protejate de lege.  Parcul se bucură de plaje foarte frumoase și oferă cele mai bune condiții pentru practicarea diverselor activități sportive, printre care enumerăm: cățărări montane, ciclism, alpinism, canoe, caiac sau parașutism. O telecabină vă va transporta în vârful Masivului Tahtali. Panorama de aici este încântătoare, frumusețea culmilor acoperite cu zăpadă combinându-se cu frumusețea mării albastre.

poza Belek - o destinație de vacanță fabuloasă




Parcul Național Olympos - locul în care marea, soarele și zăpada își dau mâna

Parcul Național Beydaglari, cunoscut și sub denumirea de Parcul Olympos, este situat în provincia Antalya, în Sudul Turciei. Acesta se află la Vest de Munții Taurus, relieful predominant fiind reprezentat din formațiuni din calcar, roci și serpentine. Parcul a fost înființat în data de 16 martie 1962, printr-un decret guvernamental, și se întinde pe o suprafață de 34.425 hectare. Distanța dintre Belek și Olympos poate fi parcursă în circa 2 ore

Citeste mai mult.