Side se asemănă în mare parte cu un muzeu în aer liber, însă, pe lângă multiplele vestigii arheologice orașul de pe coasta sudică a Mediteranei se bucură de o plajă kilometrică, scăldată de valurile albastre ale mării. Plaja din Side este situată în apropierea Antalyei, la o distanță foarte mică de aeroport. Este o plajă destul de aglomerată și animată, fiind recomandată, în special, celor care vor să profite din plin de vacanța petrecută pe litoralul turcesc și să retragă de pe plajă abia la primele ore ale dimineții. Cu toate acestea, plaja din Side are și un aer boem, în unele momente ale zile părând chiar o plajă virgină. Plaja este întinsă și este acoperită cu nisip fin, iar intrarea în mare se face treptat, fiind plată şi lipsită de pietre, datorită acestui aspect este extrem de apreciată de familiile cu copii. Vă puteți începe ziua cu o sesiune de jogging pe plajă, iar seara vă puteți bucura de plimbări romantice sub clar de lună. Side este a doua plajă cu nisip alb ca lungime de pe litoralul Turciei. Plaja este mărginită de o zonă de promenadă care măsoară circa 6 kilometri.
Stațiunea este mărginită de două plaje, la vest, între Side și Çolakli, avem Side Halk Beach, iar la est plaja se termină la insulița de pe râul Manavgat. Plaja stațiunii este dispusă sub forma unor aripi, prelungindu-se astfel încât, cei care preferă locurile mai retrase se pot îndepărta și pot căuta un loc numai al lor. În est și vest sunt prezente mici dune de nisip. Plaja din est este mai liniștită, aici te poți detașa complet de stresul cotidian și poți petrece clipe minunate, într-un cadru de poveste. Veți găsi din plin spațiu pentru relaxare, șezlonguri, dușuri, toalete, vestiare, baruri și alte facilități. Unii turiști aleg să se bronzeze direct pe prosop. Plaja aceasta mai este supranumită și „Plaja mare”, deoarece este mult mai extinsă decât plaja principală din vest. Această plajă este acoperită cu nisip fin şi pietricele mărunte. Puteţi ajunge pe plajă pe jos, din port, trecând pe lângă numeroasele baruri şi restaurante. Puteţi profita de această ocazie pentru a admira celebrul templu dedicat zeului Apollo, teatrul antic și agora din Side. În schimb, plaja din vest este mai animată, aici fiind situate și principalele complexuri hoteliere.
Sectorul în care plaja este plată este mărginite de hoteluri de lux. Aici turiștii se pot bucura de șezlonguri și umbrele. Pe secțiunile rezervate hotelurilor curățenia este ireproșabilă, însă în celelalte zone lasă de multe ori de dorit. Apa este foarte curată, rezidurile naturale fiind în număr destul de mic. Iubitorii sporturilor nautice pot practica parasailing, jet-ski, windsurfind, plimbări cu banana sau cu alte mijloace de transport gonflabile. Cei mai puțin experimentați pot opta pentru cursuri de perfecționare. Pentru copii pe plajă au fost amenajate terenuri de volei și locuri de joacă.Stațiunea se adresează mai mult tinerilor, organizând petreceri tematice, multe dintre localuri au dj, iar atmosfera se animă de după-amiaza. Mulți dintre turiști se simt atât de bine, încât revin an de an pe plajele din Side. Dacă în timpul sezonului plajele sunt frecventate în mare parte de turiști tineri, în restul anului Side atrage numeroase persoane în vârsta, temperaturile fiind destul de ridicate, seniorii se pot bucura de vacanțe relaxante la prețuri accesibile.