Descoperă emblema orașului Bodrum - Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas, astăzi Bodrum, a fost una dintre cele mai impozante construcții ale antichității, considerată mai târziu o minune a lumii antice. Deși din mărețul templu nu se mai păstrează decât o serie de ruine, dispuse sub forma unui muzeu în aer liber, mausoleul a oferit un plus de faimă orașului Bodrum, atrăgând an de an mii de curioși. De altfel, oraşul îi datorează o parte din dezvoltarea sa guvernatorului Mausol, cel care a mutat capitala provinciei de la Milassa la Halicarnas, deoarece oraşul putea fi mai uşor aprovizionat pe cale maritimă și ocupa o foarte bună poziție strategică. 

Se crede că lucrările de construcţie a mausoleului a fost finalizate în anul 335 î.Hr., la câțiva ani după moartea lui Mousol, conducătorul orașului. De altfel, monumentul antic a fost denumit după numele regelui persan care a guvernat provincia Caria între anii 337 -353 î. Hr. Îndurerată după pierderea fratelui și a soțului său, Artemisa a comandat executarea construcției comemorative, însă nu a mai trăit suficient încât să o vadă o finalizată. Astfel, arhitecții au construit mausoleul pentru propria lor glorie. Proiectul mausoleului a fost întocmit de Pythius și Satyros, templul urmând să aibă o bază rectangulară de 40 de metri lungime și 30 de metri lățime, aici fiind dispus un suport cu dimensiunea de 33 de metri lungime și 27 de metri lățime. Pe acesta se suprapunea templul funerar propriu-zis, susținut de 39 de coloane, iar deasupra acoperișului era amplasată o piramidă cu 24 de trepte. Pe acoperișul piramidal a fost dispusă o cvadrigă unde tronau Mausol și Artemisa. Mausoleul a fost sculptat de către Scopas și Timotheos. În vârful monumentului funerar era dispusă o statuie ce înfățișa un car cu patru cai. Camera mortuară, amplasată pe podium și înconjurată de coloane,  era vopsită în albastru și alb și decorată cu elemente aurii. Pe lângă dimensiunile impresionante, grandoarea construcției era oferită și de multitudinea de statuete cu care era înconjurată, fiind vorba de oameni, lei, cai și alte animale în mărime naturală. Pentru a crea iluzia de mișcare, statuetele sunt ușor înclinate. Mausoleul a fost atât de impresionant încât a fost inclus printre cele șapte minuni ale lumii antice. Din multitudinea de statui, doar câteva au putut fi recuperate, iar astăzi sunt păstrate la British Museum. În fiecare dintre cele patru colțuri străjuiau luptători călări, iar fiecare latură a mausoleului era ornamentată cu fresce ce reprezentau scene din luptele grecilor. Templul avea dimensiunile unei clădiri cu șapte etaje și era amplasat pe un deal, dominând astfel întregul oraș. 

 Bodrum Gumusluk poza

Construcția grandioasă a rezistat timp de 16 secole, fiind distrusă undeva între anii 1000 d. Hr. - 1400 d. Hr., în urma unui cutremur. Astfel, coloanele de piatră şi acoperişul piramidal s-au prăbușit. În anul 1494, cavalerii Ordinului Sf. Ioan din Malta cu blocurile de piatră și cu bucățile de marmură de la mausoleu au construit un castel ce poate fi și astăzi admirat în Bodrum. Castelul a fost proiectat de către celebrul arhitect german Schlegel Holt. După ce la jumătatea secolului al XVI-lea, teritoriul a intrat din nou sub stăpânirea otomanilor, pe ruinele mausoleului au fost construite locuințe pentru soldați. Săpăturile arheologice au debutat în zonă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub atenta supraveghere a vice-consulului englez la Mitilene, Charles Thomas Newton. În urma cercetărilor a fost scos la lumină un bogat inventar arheologic, care cuprinde fragmente din cei patru cai dispuși pe cvadrigă și din statuile cuplului imperial. Cu prilejul săpăturile din anul 1966, conduse de arheologul danez Knud Jeppesen au fost descoperite trei frize, pe una dintre ele este reprezentată lupta dintre greci și amazoane, pe cea de-a doua o cursă de cadrige, iar pe ce-a de-a treia o luptă de centauri.

 Bodrum Gumusluk poza

Întâmpinați Noul An în Bodrum

Anul Nou este o sărbătoare pe care turcii aleg să o petreacă într-un mod caracteristic, fie rămân acasă sărbătorind alături de familie și de prieteni, fie aleg să petreacă în piețe publice, restaurante sau baruri.

Citeste mai mult.

Bodrum - sporturile nautice care se bucură de cea mai mare popularitate

  Peninsula Bodrum se bucură de peisaje minunate și o mulțime de plaje spectaculoase, situate de-a lungul coastei întinse. Scufundarea în apele clare ale Mării Egee și descoperirea frumuseții mediului subacvatic va fi cu siguranță o experiență memorabilă, pe care o veți dori repetată. Este la îndemâna oricui să practice sporturi nautice în timpul unui sejur petrecut în Bodrum, astfel că, indiferent de abilitățile sportive, vârstă sau anotimp, trebuie doar să vă faceți puțin curaj și restul va veni de la sine.

Citeste mai mult.

Bodrum - Aquapark-uri care vor anima vacanța dumneavoastră de vară

Pentru turiștii care aleg să petreacă o vacanță alături de familie, o zi petrecută în parcurile acvatice din Bodrum este o modalitate distractivă și relaxantă de a-și petrece timpul. În aceste parcuri acvatice veți descoperi tobogane, piscine și alte atracții, care îi vor face pe turiștii să-și dorească să revină în aceste locuri. În aceste parcuri se pot distra de minune, atât copii, cât și adulții, ceea ce va face ca vacanța petrecută în Bodrum să fie mai interesantă și mai animată.

Citeste mai mult.

Cele mai populare localuri de noapte din Bodrum

Bodrum este una dintre cele mai frumoase stațiunii de pe litoralul Turciei, fiind cunoscută pentru viața de noapte activă. Această destinație de vacanță este extrem de populară în rândul turiștilor care sunt în căutare de soare, mare, distracție și divertisment. În această stațiune veți descoperi numeroase cluburi de noapte, baruri pe plajă și vă veți putea bucura de evenimentele care sunt organizate în timpul sezonului estival.

Citeste mai mult.

Cele mai populare plaje ale Peninsulei Bodrum

Dacă v-ați hotărât să petreceți un sejur în Bodrum, trebuie să știți că indiferent că sunteți în căutarea unei plaje pe care să practicați sporturi nautice, fie că doriți să petreceți un sejur alături de familie și preferați un loc mai liniștit, Bodrum este o destinație ideală de vacanță, deoarece se bucură de numeroase plaje acoperite cu nisip fin, scăldate de ape curate și mărginite de  peisaje spectaculoase.

Citeste mai mult.