Istanbul - orașul ce își atrage turiștii precum un magnet
Va
fi facil să vizitezi atracțiile părții europene, deoarece cele mai importante
obiective turistice, precum Moscheea Albastră, Hagia Sophia și Palatul Topkapi
se află situate în cartierul Sultanahmet, în același district, Fatih. Între
acestea au fost organizate grădini întinse și parcuri cu vegetație luxuriantă,
astfel încât oricând puteți lua o pauză și vă puteți relaxa la umbră, pentru ca
apoi să vă continuați explorarea. Vă recomandăm să începeți turul orașului cu
Moscheea Albastră, acesta fiind și cel mai remarcabil edificiu religios din Istanbul.
Moscheea a fost construită sub domnia sultanului Ahmed I, mai precis între anii
1609 -1616, fiind opera renumitul arhitect turc Mehmet Aga. Sultanul și-a propus
să construiască o moschee care să-i poarte numele și care să depășească în fast
și măreție Hagia Sophia. Inaugurarea moscheii a avut loc în anul 1917, deși lucrările
nu erau complet finalizate, însă s-a dorit ca Ahmed I să fie prezent. De
altfel, la data de 22 noiembrie 1617 acesta a încetat din viață, iar actele
finale ale construcției au fost semnate de succesorul său, Mustafa I. Moscheea lui
Ahmed I este cunoscută pe întreg globul ca Moscheea Albastră, datorită celor
21.000 de panouri de faianță albastră ce împodobesc interiorul. S-a dorit ca
aceasta să fie impunătoare și grandioasă, fapt ce cu siguranță s-a reușit, din
moment ce are o capacitate de circa 10.000 de persoane, iar în interiorul său
funcționează un spital, o școală confesională, un caravanserai și o cantină
gratuită, 200 de vitralii țin loc de ferestre, iar interiorul este decorat cu
sute de metri de covoare de culoare roșie ce prezintă simboluri orientale. Arhitectura
exterioară a fost proiectată împrumutându-se o serie de elemente de la alte construcții
reprezentative. Planul construcției a fost preluat de la Moscheea Șehzade din
Istanbul, corpul principal este flancat de șase minare, asemenea Moscheii Meca,
ceea ce a stârnit o multitudine de controverse, iar faţada se aseamănă cu aceea
a Moscheii Suleymaniye.
Doar
10 minute desparte Moscheea Albastră de „rivala sa”, Hagia Sophia, care din
anul 1934 a luat forma unui veritabil muzeu. Cu toate acestea, turiștii sunt mai degrabă atrași
de simbolurile creștine și de cele musulmane, care rostesc tăcut povestea
lăcașului de rugăciune. Coloana dorințelor atrage an de an, mii de curioși. Se
crede că dacă îți introduci palma în mica adâncitură și o rotești la 360 de
grade în timp ce îți pui o dorință, există șase ca aceasta să-ți fie
îndeplinită. Nu aveți nimic de pierdut dacă încercați. Moscheea Suleymaniye a fost zidită la mijlocul secolul al XVI-lea din dorința expresă a sultanului Suleiman Magnificul. Lăcașul de cult a fost gândit ca parte integrantă dintr-un complex ce avea să satisfacă atât nevoile spirituale ale otomanilor, cât și pe cele sociale și culturale. Astfel, în jurul moscheii au fost construit un spital, o baie turcească, un caravanserai, patru medrese, o școală de medicină și un azil. O parte dintre aceste construcții mai există și astăzi. O
vizită în Istanbul este incompletă dacă nu cuprinde și Palatul Topkapi, cel
care pentru aproape patru veacuri a fost reședință sultanilor. Deși nu este
deschis în totalitate publicului larg, este atât de întins încât cu siguranță vă
va lua ore bune să-l admirați. Cea mai impresionantă încăpere este haremul, spațiul
privat destinat soțiilor și concubinelor sultanului, care a stat la baza nenumăratelor cărți și filme ce prezintă elemente din viața privată a conducătorilor otomani. În
același district, la o distanță de circa 1 kilometru de Palatul Topkapi, este
situat Marele Bazar. Aceasta este cea mai veche piață acoperită din lume și are
dimensiuni impresionante, cele peste 400 de magazine, întinzându-se pe
suprafața a 61 de străzi. Aici găsiți orice vă trece prin minte, de la
mirodenii orientale, fructe uscate, ceai turcesc, henna, la săpunuri homemade, accesorii, articole vestimentare ce imită
cele mai cunoscute branduri și altele.
Dacă
nu sunteți fanii locurilor aglomerate, zona Kadikoy este perfectă pentru dumneavoastră.
Aceasta este total opusul zonei europene, aici peisajele maritime
sunt îmbietoare, restaurantele și cafenele autohtone au un farmec vintage și
liniștit, iar străzile sunt înfrumusețate de piețe micuțe. O altă zonă în care timpul
parcă s-a oprit în loc este Kanlica. Cafenele situate pe faleză servesc iaurturi
tradiționale îmbrăcate în zahăr pudră. Pentru a simți cu adevărat spiritul Istanbulului trebuie să mănânci la restaurante cu specific tradițional. Restaurantul Hamdi vine în întâmpinarea clienților săi cu o varietate de tipuri de kebab și meze. Preparatele vă vor părea cu atât mai savuroase cu cât localul se bucură și de o priveliște minunate, de aici putându-se admira podul Galata. Din Turnul Galata puteți imortaliza unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare. De asemenea, de aici puteți avea o vedere de ansamblu asupra orașului vechi.