Oferte Charter Avion - Litoral Marmaris, Marmaris, Turcia la hoteluri cu Ultra All inclusive ☀️ 2025

Charter Avion - Marmaris la hoteluri cu Ultra All inclusive 2025

Marmaris la hoteluri cu Ultra All inclusive 2025 face parte din regiunea Marmaris din Turcia.

In Marmaris sunt 6 hoteluri care au Ultra All inclusive. Puteti vedea aceste hoteluri cu Ultra All inclusive mai jos.

Vezi hoteluri Marmaris

Filtre Marmaris la hoteluri cu Ultra All inclusive 2025

Filtreaza hotelurile din Marmaris pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Marmaris pe baza tipului de masa:

Mai jos puteti gasi hoteluri cu regimul de masa Ultra All inclusive in Marmaris pentru anul 2025:

Preturi pentru 2 adulti la
Orka Lotus Beach Hotel incepand cu 1,755.00 €
Plecare 1 Iunie 2025, 7 nopti, All inclusive
Preturi pentru 2 adulti la
Hotel Grand Yazici Club Turban Thermal incepand cu 1,890.00 €
Plecare 1 Iunie 2025, 7 nopti, Ultra All inclusive

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Marmaris cu Ultra All inclusive, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Descoperiți farmecul unic al orașului Marmaris

       Vizitând Marmaris nu veți putea rămâne indiferenți observând simetria și firescul construcțiilor.  Orașul are toate atuurile unei stațiunii de vis, fiind construit de-a lungul unui golf se bucură de marea de un albastru translucid, care la rândul său este mărginită de o plajă acoperită cu nisip auriu. Portul cu numeroasele ambarcațiuni albe oferă un plus de eleganță orașului, iar  decorul în care este amplasată stațiunea este deosebit, verdele de smaral al pădurilor de pin oferind un aer revigorant. 

       Deși nu se știe sigur dacă orașul Marmaris a fost fondat în secolul al VI-lea î. Hr., istoricii pot spune cu exactitate că inițial acesta a fost numit Physkos, în greacă, sau Physcus în forma latinizată și făcea parte din provincia Caria. Așezarea se evidenția datorită portului său și prin existența unei păduri sacre de Pini. Potrivit istoricului Herodot încă din anul 3000 î. Hr. în Marmaris exista un castel fortificat. În anul 334 î. Hr. provincia Caria a fost ocupată de Alexandru cel Mare, iar în timpul asediului castelul a fost parțial distrus. Conștienți că nu pot face față asediatorilor, cei circa 600 de locuitori ai orașului și-au ars obiectele cele mai de preț, iar apoi au luat calea munților. Invadatorii conștientizând potențialul defensiv al castelului, au reparat secțiunile distruse, iar apoi aici  au fost încartiruiți o parte din soldați.

poza Descoperiți farmecul unic al orașului Marmaris

      Numele actual al orașului se crede că are legătură cu bogatele depozite de marmură din regiune și cu rolul jucat de portul din Marmaris în comerțul cu acest material. O altă ipoteză privind etimologia stațiunii are legătură cu cucerirea orașului de către turcii otomani. În secolul al XV-lea, orașul a fost cucerit de către trupele sultanului Mehmed Cuceritorul, văzând starea avansată de degradare în care se afla fortificația, sultanul ar fi ordonat să fie spânzurat arhitectul, în turcă „Mimari as!”. În anul 1522, otomanii au reconstruit complet castelul. Construcţia a trecut de-a lungul secolelor printr-o serie de catastrofe naturale. În anul 1957, orașul Marmaris a fost afectat de un puternic cutremur, însă, din fericire, castelul nu a avut de suferit. Începând cu anul 1979, castelul a fost supus unor ample lucrări de reconstrucție. Castelul are în componența sa 18 locuințe, o fântână și un arc. Sub auspiciile Ministerului Culturii, construcția fortificată a fost transformată în muzeu. Acesta cuprinde șapte galerii de arheologie și de etnografie, iar cea mai extinsă încăpere a castelului este folosită drept sală de expoziții. Curtea interioară este înfrumusețată cu flori de sezon care vă vor transpune într-o atmosferă romantică. Din același perioadă ne-a rămas și o caravanserai, construită din ordinul mamei sultanului, Ayșe Hafsa. Dacă pași vă sunt purtați spre Marmaris, vă recomandăm cu căldură să vizitați aceste două edificii reprezentative pentru perioada otomană a orașului. 

poza Descoperiți farmecul unic al orașului Marmaris

     Acestea nu sunt însă singurele vestigii istorice de pe teritoriul orașului Marmaris, deoarece în anul 2018, arheologii au descoperit mormântul unui boxeur grec ce datează de mai bine de 2300 de ani. Rămășițele acestuia erau dispuse într-un mausoleu de formă piramidală, iar pe o inscripție era scris în limba greacă: „Voi veghea de sus pentru a mă asigura că niciun laş nu poate distruge acest mormânt”. Până s-a făcut această descoperire, localnicii credeau că au de-a face cu mormântul unui sfânt, locul fiind vizitat de numeroși credincioși care își spuneau aici cele mai fierbinți rugăciuni. Descoperind că locul nu are nimic de-a face cu cele sfinte, localnicii au distrus o parte din mausoleu. De asemenea, din Marmaris vă puteți aventura într-o croazieră de-a lungul coastei, puteți vizita Insula Rhodos sau peștera Nimara. În timpurile străvechi peștera era folosită pe post de lăcaș de cult. Cercetările ulterioare au relevat faptul că pe teritoriul peșterii era venerată zeița Leto, mama zeului Apollo și a zeiței Artemis. Începând cu anul 1999, peștera a fost declarată zonă protejată, deoarece aici își au casa o specie de fluturi aflată pe cale de dispariție.

 


Alegeți să petreceți un sejur relaxant în Marmaris, cu prilejul Crăciunului

În cazul în care nu sunteți mari iubitori de zăpadă, iar să petreceți un Crăciun într-o zonă montană nu este o alegere care să vă surâdă, puteți opta pentru Marmaris, unde iernile sunt blânde, iar temperaturile scad rareori sub 0 grade Celsius. Poate credeți că fără zăpadă Crăciunul este lipsit de farmec, însă în portul din Marmaris și pe străzile orașului veți descoperi numeroase decorațiuni, care vă vor introduce în atmosfera specifică acestei sărbători.

Citeste mai mult.

Alegeți ca anul acesta să petreceți un sejur de Paște animat în Marmaris

În Marmaris, temperaturile încep să crească pe parcursul lunii aprilie, ajungând ca în timpul zilei maxima să fie de circa 20ºC, însă în timpul serii temperaturile aerului pot scădea până la 10ºC. În aprilie, apa mării înregistrează o temperatură medie de 17ºC, iar cei mai curajoși se pot încumeta să facă o baie în mare.

Citeste mai mult.

Petreceți câteva zile relaxante în Marmaris și pășiți cu dreptul în noul an

Marmaris este o destinație de vacanță care nu este încântătoare doar în timpul anotimpului cald, ci marea în nuanțe albastru-verzui vă va uimi chiar și în timpul iernii.  Orașul Marmaris vă va impresiona datorită celor 16 kilometri de coastă, precum și prin prezența castelului, care a fost restaurat în urmă cu doi ani.

Citeste mai mult.

Cele mai apreciate plaje din Marmaris

Marmaris atrage an de an sute de mii de turişti, cea mai mare parte a lor fiind fascinați de plajele din stațiune. Verdele crud al pădurilor de pin de care este înconjurată stațiunea oferă o atmosferă reconfortantă, aerul fiind extrem de curat și plăcut. Plajele din Marmaris sunt acoperite cu nisip fin, de culoare aurie, scăldate de razele fierbinți ale soarelui și răcorite de apele de smarald ale mării.

Citeste mai mult.