Pamukkale este unul dintre cele mai frumoase şi mai deosebite locuri din lume. În turcă Pamukkale înseamnă „castelul de bumbac”, deoarece stâncile sunt albe asemenea bumbacului şi sunt dispuse sub forma unor castelelor medievale. Aceasta nu este singura ipoteză privind etimologia numelui stațiunii, unii sunt de părere că în trecut localnicii uscau bumbacul pe aceste terase și astfel s-a încetățenit denumirea locului. Frumusețea stațiunii Pamukkale este dată de trei elemente care se combină armonios, şi anume: apa, calcarul și lumina soarelui, acestea creând o panoramă unică în lume. Albul calcarului în combinație cu albastrul intens al apei cu siguranță vă va încânta privirile. Razele soarelui se reflectă în permanență în stâncile albe, răsăritul și apusul soarelui fiind nemaipomenit de frumos. Pamukkale se află la circa 200 de kilometri de Marmaris şi Kusadasi și circa 250 de kilometri de Bodrum, turiștii putându-se bucura cu ușurință de excursii de o zi. Pamukkale este o stâncă de calcar de dimensiuni impresionante, care se întinde pe o distanță de 2.5 kilometri lungime și 500 de metri lățime, în care apele termale au format bazine, cascade și stalactite. Albul mat se datorează faptului că apa este foarte bogată în carbonat de calciu. În decursul timpului apa și-a croit drum prin calcar, ducând la formarea unor bazine principale, odată umplute aceste bazine, apa s-a revărsat, luând astfel naștere alte bazine de dimensiuni mai mici. În momentul în care izvorăște, apa este atât de fierbinte încât nu poate fi atinsă, însă pe măsură ce se îndepărtează de izvor, se răcește, ajungând până la 33 de grade Celsius. Datorită acestui aspect, Pumukkale atrage turişti timp de 6 luni pe an, indiferent de temperatura aerului, zona fiind destul de aglomerată.
Proprietățile terapeutice ale apei au fost cunoscute încă din antichitate, astfel în anul 190 î.Hr. pe acest platou a fost fondat orașul Hiarapolis. În anul 129 î. Hr., orașul a fost inclus în teritoriile stăpânite de Imperiul Roman, iar locuitorii săi, valorizând calitatea apelor termale, au transformat orașul într-o adevărată stațiune balneară. În prezent, turiștii pot admira ruinele vechii așezări romane, rămășițele porților, a teatrelor, băilor, templelor și a locuințelor. Aici este situată și piscina Cleopatrei. Conform legendei, piscina i-ar fi fost dăruită acesteia de către împăratul Marcus Antonius, apa având proprietăți regenerative. Nu vă putem promite că o baie vă va întineri cu câțiva ani, însă merită să încercați. Peisajul admirat de la cei aproape 2000 de metri altitudine este spectaculos, cerul senin, vegetația abundentă, albastrul cristalin al apelor și albul mat al teraselor de calcar oferind un cadru idilic. În locurile în care apa a secat, terasele au rămas poroase, fiind parcă acoperite cu vată pufoasă. Este important să știți că în zona teraselor turiștii nu pot purta încălțăminte, dorindu-se astfel protejarea stâncilor calcaroase. De altfel, numărul mare de vizitatori și construcțiile din zonă au dus în timp la deteriorarea teraselor, prin urmare, doar o parte dintre acestea mai sunt în prezent accesibile turiștilor. Datorită frumuseții și unicității sale, în anul 1988, perimetrul Hierapolis-Pamukkale a intrat în patrimoniul UNESCO.
