Petreceți un Crăciun inedit în Istanbul

   Turcia este țara din care a pornit legenda lui Moș Nicolae. Legenda bătrânelului îmbrăcat în roșu, care aduce daruri copiilor cuminți, a plecat din Patara în secolul al IV-lea î. Hr. Sfântul Nicolae a locuit în Myria, unde a fost episcop. După ce părinții săi au murit, Nicolae și-a împărțit averea săracilor. De numele lui Moș Nicolae sunt legate mai multe legende. Astfel, conform uneia dintre ele, acesta arunca saci cu bani pe hornurile oamenilor nevoiași. Există și o legendă care spune că episcopul Nicolae ar fi ajutat 3 fete sărmane să se căsătorească, lăsându-le câte un săculeț cu galbeni, astfel încât acestea să aibă zestre. Tatăl celei de-a treia fete a dorit să descopere cine este acestă persoană atât de darnică, iar din această cauză, Nicolae a lăsat săculețul cu galbeni pe hornul casei, într-o șosetă pusă la uscat. Astfel, a luat naștere obiceiul de a pune daruri în ghetuțe. Cu toate acestea, în prezent, într-o țară cu o populație 98% musulmană, Crăciunul este o zi ca oricare alta, însă Istanbulul este o destinație potrivită pentru a petrece această sărbătoare. Începând cu jumătatea lunii decembrie, orașul Istanbul capătă un aer de sărbătoare, străzile și magazinele fiind decorate la fel ca în restul orașelor mari din restul lumii. Veți descoperi o multitudine de pomi de Crăciun, o mulțime de luminițe multicolore, iar uneori chiar pe Moș Crăciun în miniatură, turcii pregătindu-se pentru întâmpinarea Anului Nou. Faptul că în Istanbul nu se sărbătorește Nașterea Domnului, vă va scuti de toată atmosfera acea comercială, care pe mulți dintre turiști îi obosește. Nu veți fi obligați să ascultați același colinde de zeci de ori pe zi, Crăciunul fiind sărbătorit doar în bisericile din oraș. Puteți lua parte la liturghia de Crăciun la Biserica Anthony de Padova, cea mai mare biserică catolică din Istanbul. Dacă alegeți să petreceți un sejur de Crăciun în Istanbul veți putea vizita numeroase obiective turistice, deoarece acestea sunt deschise după programul normal, putându-le vizita, fără a sta la cozi infernale. Un alt mare plus pe care îl aduce petrecerea Crăciunului în orașul de pe Bosfor îl reprezintă faptul că veți avea la dispoziție o multitudine de magazine pentru cadouri, numai Mare Bazar numărând circa 3000 de magazine, de unde veți putea achiziționa parfumuri, obiecte vestimentare, obiecte de decor sau bijuterii. Pentru ca experiența să fie cât mai originală, vă sugerăm ca înainte să vă exersați abilitățile de negociatori, deoarece în aceste magazine totul se poate negocia. Pentru a vă bucura de un sejur la prețuri cât mai bune, vă sfătuim să vă faceți rezervare din timp, deoarece înainte cu câteva săptămâni de Anul Nou, unitățile hoteliere din Istanbul tind să crească puțin prețurile. Un alt sfat pe care vi-l dăm este să vă îmbrăcați corespunzător, deoarece iarna în Istanbul este rece și umedă, și ar fi păcat ca frigul să vă distrugă starea de dispoziție. 

 Istanbul Sultanahmet poza

   În ceea ce privește unitățile de cazare, trebuie precizat că multe dintre ele dispun de centre spa, piscine interioare încălzite și alte facilități, astfel încât turiștii să se poată bucura de un sejur cât mai relaxat și mai plăcut. Hotel N Suites pune la dispoziția oaspeților săi un număr de 45 de camere, dotate cu chichinete și frigidere. Turiștii cazați aici vor avea acces gratuit la WiFi, parcare privată și sală de fitness. Aceștia vor putea lua masa la unul dintre cele trei restaurante ale hotelului. Eser Diamond Hotel And Convention Centre este situat la o distanță de 50 de minute de mers cu mașina de Aeroportul Internațional Ataturk și 15 minute de Aeroportul Tekirdag Corlu. Dacă optați pentru această unitate de cazare vă veți putea bucura de un centru spa, dotat cu baie turcească, sală de fitness, saună uscată și saună cu aburi, diferite tipuri de masaje și tratamente de înfrumusețare. Marmara Deluxe Hotel este situat la doar câteva minute de Noua Moschee, Marele Bazar și Parcul Gülhane. Unitatea de cazare oferă oaspeților săi acces gratuit la internet WiFi, restaurant, asistență în ceea ce privește vizitarea obiectivelor turistice și depozit pentru bagaje. Pentru cei care doresc să se deconecteze de la stresul cotidian recomandăm Eser Premium Hotel & Spa. Unitatea de cazare vă pune la dispoziția o piscină interioară, jacuzzi și centru fitness. Turiștii se pot, de asemenea, bucura de ore de yoga și pilates sau de o varietate de tratamente corporale. Veți putea alege dintre camere care au vedere la Marea Marmara sau care se bucură de priveliști spectaculoase asupra orașului Istanbul.

 Istanbul Sultanahmet poza

   În cadrul Hotel Holiday Inn Istanbul Airport turiștii vor avea parte de camere confortabile, restaurante care oferă atât preparate internaționale, cât ți preparate tradiționale. Hotelul dispune de un centru spa, Mandala, sală de fitness și piscină interioară. Turiștii care aleg să se cazeze la Hotel Ramada Plaza Istanbul Tekstilkent vor beneficia de prezența unei băi turcești, a unei saune și a unei săli de fitness. În plus, turiștii se pot bucura și de servicii de masaj, dar și de prezența unei piscine interioare încălzite. Un alt hotel pe care îl puteți avea în vedere pentru a vă petrece vacanța de Crăciun este reprezentat de Hotel Dedeman Istanbul. Oaspeții hotelului vor avea la dispoziție parcare, internet wireless, spălătorie, călcătorie, restaurant și lobby bar. În ceea ce privește facilitățile de agrement și sport, oaspeții hotelului vor beneficia de sală de sport, saună, jacuzzi și centru de masaj.
  Radisson Blu Conference And Airport Hotel pune la dispoziția turiștilor 326 camere și apartamente, dotate cu internet wireless și facilități pentru prepararea ceaiului și a cafelei. Restaurantul Olives din cadrul hotelului vă va încânta gusturile cu cele mai delicioase preparate mediteraneene, iar barul Mandarin vă va servi cocktail-uri preparate după cele mai creative rețete. Turiștii se pot bucura de relaxare în cadrul hamamului turcesc sau a piscinei interioare. Pentru a vă păstra condiția fizică vă puteți bucura de mișcare în cadrul unei săli de fitness. Byotell Hotel Istanbul dispune de piscină interioară, saună, centru de masaj și centru fitness. În zonele publice ale hotelului, turiștii vor avea acces la internet wireless. În cadrul hotelului veți descoperi și o cafenea, iar personalul unității de cazare vă va oferi asistență turistică. Printre facilități suplimentare oferite de Hotel Byotell se numără servicii de spălătorie și transfer de la/ la aeroport. De asemenea, turiștii vor beneficia și de parcare gratuită.

 Istanbul Sultanahmet poza

   Turiștii care aleg cazare în cadrul Hotel Hurry Inn se vor simți cu adevărat răsfățați, deoarece unitatea de cazare dispune de centru spa, unde turiștii se vor putea relaxa prin intermediul masajelor și a tratamentelor corporale sau pot alege să petreacă timp la piscina interioară a hotelului sau la saună. În cadrul acestui hotel veți descoperi, de asemenea, și două restaurante și o cafenea, iar pentru băuturile preferate Hotel Hurry Inn vă pune la dispoziție un bar. Pentru a fi în permanență în contact cu prietenii și pentru a vă putea împărtăși experiențele, unitatea de cazare vă oferă acces gratuit la WiFi. Hotel Retaj Royale Istanbul este situat la 5 minute de mers cu mașina de Aeroportul Internațional Ataturk. În cadrul resturantului hotelului, turiștii se vor bucura de o gamă variată de preparate atât din bucătăria turcească, cât și din cea internațională. Unitatea de cazare oferă oaspeților săi și transfer către aeroport și către principalele obiective turistice ale orașului.

 

 

 

 

 

 

Petreceți o zi liniștită în Büyükata (Insulele Principilor)

La o oră și jumătate de mers cu feribotul din Istanbul se află  Insulele Principilor. Acestea reprezintă un arhipelag de nouă insule din Marea Marmara. Insulele vă vor uimi prin atmosfera lor liniștită, aici accesul mașinilor fiind cu desăvârșire interzis. Prin urmare, va trebuie să descoperiți frumusețile acestora fie la pas, fie cu bicicleta.

Citeste mai mult.

Cele mai apreciate restaurante din orașul Istanbul

    În timpul sejurului în Istanbul puteți alege dintre localuri în care să luați masa pe terase cu priveliști spectaculoase asupra orașului și asupra Bosforului. Veți descoperi o multitudine de locuri în care să vă bucurați de preparate delicioase, iar localurile sunt destul de diverse, astfel încât cu siguranță veți descoperi unul care să vă fie pe  plac. În cadrul restaurantului Asitane vă puteți bucura de preparate demne de un sultan  și mâncăruri delicioase  sau vă puteți delecta cu meniurile servite în Mikla. Datorită poziției sale geografice, situat între 2 continente, Istanbulul vă va încânta cu preparate ale bucătăriei internaționale, dar și cu preparate autohtone

Citeste mai mult.

Istanbul - Viața de noapte în orașul de pe malurile Bosforului

Situat pe 2 continente și având 15 milioane de locuitori, Istanbulul este o metropolă care nu doarme niciodată și oferă vizitatorilor nenumărate posibilități de a-și petrece noaptea, pe cuprinsul său existând o mulțime de baruri, cluburi de noapte și fiind organizate numeroase evenimente. Dacă vă place să petreceți, cu siguranță acest oraș nu vă va dezamăgi.

Citeste mai mult.

Hagia Sophia - Simbolul orașului Istanbul

Vizibilă din toate punctele cardinale ale orașului, Hagia Sophia atrage anual milioane de turiști. De mai bine de 1500 de ani, biserica bizantină planează maiestos într-unul dintre cele mai cele mai speciale locuri din oraș, primul dintre cele șapte dealuri din Istanbul.

Citeste mai mult.