Bodrum - sporturile nautice care se bucură de cea mai mare popularitate

    Peninsula Bodrum se bucură de peisaje minunate și o mulțime de plaje spectaculoase, situate de-a lungul coastei întinse. Scufundarea în apele clare ale Mării Egee și descoperirea frumuseții mediului subacvatic va fi cu siguranță o experiență memorabilă, pe care o veți dori repetată. Este la îndemâna oricui să practice sporturi nautice în timpul unui sejur petrecut în Bodrum, astfel că, indiferent de abilitățile sportive, vârstă sau anotimp, trebuie doar să vă faceți puțin curaj și restul va veni de la sine. Iubitorii de sporturi nautice vor putea alege dintr-o gamă largă de activități, precum: scuba diving, navigație, excursii cu barca, surfing, windsurfing, pescuit, plimbări cu banana, snorkeling, jet schi, schi nautic și altele. De asemenea, în timpul sejurului în Bodrum puteți alege dintr-o mulțime de croaziere, în care să descoperiți frumusețea litoralului și cele mai interesante atracții ale acestuia. Stațiunile Gumbet, Bitez, Ortakent, Turgutreis și Akyarlar sunt cele mai populare locuri în care vă puteți bucura de sporturi nautice. Cei care doresc să practice windsurfing ar trebui să se îndrepte către stațiunea Gumbet. Stațiunile Gumusluk, Yalikavak și Turgutreis sunt situate pe coasta de vest a Peninsulei Bodrum și oferă condiții propice pentru cei care vor să se bucure de înot, băi de soare și sporturi nautice.

    Windsurfing-ul este unul dintre cele mai populare sporturi nautice care pot fi practicate în Bodrum, deoarece peninsula are mai multe golfuri în care suflă vânturi destul de puternice, fapt ce le permite turiștilor să experimenteze și să se bucure de acest sport nautic. Cele mai potrivite locații în care puteți practica windsurfing sunt stațiunile Gumbet, Bitez, Turgutreis, Ortakent și Akyarlar. Bitez este cea mai recomandată stațiune pentru iubitorii de windsurfing. Aceasta este situată la o distanță de 5 kilometri de Gumbet și se bucură de o plajă lungă. Un alt loc popular printre amatorii acestui sport nautic este stațiunea Turgutreis. Aceasta este situată la circa 8 kilometri de centrul orașului Bodrum și este o stațiune destul de aglomerată.  Stațiunea Gumbet se află la o distanță de 2 kilometri de orașul Bodrum și se mândrește cu ape cristaline, o plajă lungă și frumoasă. Golful stațiunii este obiectivul care îi atrage pe iubitorii de sporturi acvatice. Water ski-ul, parasailing-ul și windsurfing-ul sunt doar câteva dintre activitățile ce pot fi practicate pe plaja din Gumbet. În plus, aici este situat cel mai popular centru nautic din Peninsula Bodrum. La 13 kilometri distanță de centrul orașului Bodrum, veți descoperi stațiunea Ortakent, unde turiștii vor avea la dispoziție o plajă întinsă și posibilitatea de a practica diverse sporturi nautice.

 Bodrum Torba poza

      Scuba diving-ul este o altă activitate ce se bucură de extrem de multă popularitate în rândul amatorilor de sporturi nautice. Vă veți putea scufunda de-a lungul coastei din Bodrum, iar faptul că apa Mării Egee este atât de clară nu poate fi decât un plus pentru curioșii care doresc să descopere o parte din misterele mediului subacvatic. Insulițele situate în apropiere de coasta de sud a Bodrumului reprezintă o destinație perfectă pentru scufundări. Puteți alege să vă scufundați în zone în care apa este superficială și lipsită de curenți, iar aici veți descoperi foarte multe specii de pești încântători. Cei experimentați se pot scufunda la 40 de metri adâncime, bucurându-se și aici de o vizibilitate destul de bună. Pe lângă multitudinea de vietăți marine, veți putea admira și ancore, scufundate de sute de ani. Turiștii vor putea alege dintr-un număr de mai bine de 15 locații ideale pentru scufundări. De-a lungul coastelor Bodrumului veți descoperi, de asemenea, două recife și două caverne. Reciful cel Mare este acoperit cu bureți de culoare portocalie, iar în jurul său veți descoperi arici de mare, diverse specii de pești șu crustacee, baracude și pești papagali, care vă vor uimi cu coloratura lor. Karaada, cunoscută și ca Insula Neagră, se află la o distanță de 20 de minute de Bodrum și este o locație adecvată pentru începătorii care doresc să practice scuba diving. Adâncimea apei variază între 6 și 45 de metri și este plină de atracții. Capul Kurt Burnu este de asemenea o locație ideală pentru scufundări, locația este situată la 20 de minute de portul orașului Bodrum. Insula Kargi, situată la aproximativ 1 oră și 20 de minute de Bodrum, este o locație în care scufundătorii vor descoperi un perete stâncos, care variază între 25 și 100 de metri.

 Bodrum Torba poza

     Excursiile cu barca în jurul coastei Peninsulei Bodrum sunt o modalitate plăcută de a vă petrece timpul și de a vă relaxa. Peisajele descoperite sunt deosebite, de-a lungul coastelor putând admira roci de diverse forme și vegetație bogată care creează un contrast uimitor cu marea de culoare azurie. Înainte de a porni într-o croazieră, verificați mai întâi ofertele, deoarece pe unele ambarcațiuni se oferă servicii all inclusive, cu aperitive, băuturi nelimitate și prânz, în timp ce altele vă pun la dispoziție doar prânzul. Unele excursii cu barca oferă și programe de divertisment, precum petreceri cu spumă. Cele mai populare excursii cu barca sunt făcute din Bodrum și Gumbet. În cazul în care ați optat pentru cazare în stațiunile Yualikavak și Turgtreis vă puteți bucura doar de croaziere private, alături de familie sau de prieteni. Cele mai multe agenții asigură și transportul de la hotel. O mulțime de ambarcațiuni părăsesc portul orașului Bodrum pentru a le oferi turiștilor excursii de neuitat. Ghizii vă vor indica locurile în care puteți înota sau face scufundări, deoarece la bordul vasului există și echipamente necesare în practicarea acestui sport nautic. După o sesiune de înot, vă veți putea bucura de băi de soare pe puntea vasului. Veți putea admira zone ale coastei Peninsulei Bodrum care sunt foarte greu accesibile de pe uscat. Cele mai multe croaziere încep dimineața și durează întreaga zi.

 Bodrum Torba poza

Întâmpinați Noul An în Bodrum

Anul Nou este o sărbătoare pe care turcii aleg să o petreacă într-un mod caracteristic, fie rămân acasă sărbătorind alături de familie și de prieteni, fie aleg să petreacă în piețe publice, restaurante sau baruri.

Citeste mai mult.

Bodrum - Aquapark-uri care vor anima vacanța dumneavoastră de vară

Pentru turiștii care aleg să petreacă o vacanță alături de familie, o zi petrecută în parcurile acvatice din Bodrum este o modalitate distractivă și relaxantă de a-și petrece timpul. În aceste parcuri acvatice veți descoperi tobogane, piscine și alte atracții, care îi vor face pe turiștii să-și dorească să revină în aceste locuri. În aceste parcuri se pot distra de minune, atât copii, cât și adulții, ceea ce va face ca vacanța petrecută în Bodrum să fie mai interesantă și mai animată.

Citeste mai mult.

Cele mai populare localuri de noapte din Bodrum

Bodrum este una dintre cele mai frumoase stațiunii de pe litoralul Turciei, fiind cunoscută pentru viața de noapte activă. Această destinație de vacanță este extrem de populară în rândul turiștilor care sunt în căutare de soare, mare, distracție și divertisment. În această stațiune veți descoperi numeroase cluburi de noapte, baruri pe plajă și vă veți putea bucura de evenimentele care sunt organizate în timpul sezonului estival.

Citeste mai mult.

Cele mai populare plaje ale Peninsulei Bodrum

Dacă v-ați hotărât să petreceți un sejur în Bodrum, trebuie să știți că indiferent că sunteți în căutarea unei plaje pe care să practicați sporturi nautice, fie că doriți să petreceți un sejur alături de familie și preferați un loc mai liniștit, Bodrum este o destinație ideală de vacanță, deoarece se bucură de numeroase plaje acoperite cu nisip fin, scăldate de ape curate și mărginite de  peisaje spectaculoase.

Citeste mai mult.

Descoperă emblema orașului Bodrum - Mausoleul din Halicarnas

Mausoleul din Halicarnas, astăzi Bodrum, a fost una dintre cele mai impozante construcții ale antichității, considerată mai târziu o minune a lumii antice. Deși din mărețul templu nu se mai păstrează decât o serie de ruine, dispuse sub forma unui muzeu în aer liber, mausoleul a oferit un plus de faimă orașului Bodrum, atrăgând an de an mii de curioși.

Citeste mai mult.