Oferte Cazare - City Break Pamukkale, Anatolia, Turcia 🌆 2024

Cazare - City Break Pamukkale 2024

Pamukkale este un oraș din vestul Turciei , cunoscut datorită apelor sale bogate în minerale, care curg pe terase albe strălucitoare, dispuse într-o vale abruptă. În apropiere de Pamukkale , turiștii vor avea ocazia de a vizita Hierapolis, un oraș balnear roman care datează din anul 190 î. Hr. Orașul Hierapolis a fost construit de către romani pentru ca locuitorii din zonă să se poată bucura de beneficiile apelor minerale termale. În cadrul orașului antic se pot admira ruinele unui teatru antic și o necropolă care se întinde pe o suprafață de 2 kilometri. Pamukkale este un loc cu totul spectaculos, măsurând 100 de metri înălțime, ceea ce face ca acesta să poată fi admirat tocmai din orașul Denizli, aflat la 20 de kilometri distanță. Temperatura apelor termale din Pamukkale variază de la 35ºC – la 100 ºC.

Citeste mai mult

City Break Pamukkale 2024 face parte din regiunea Anatolia din Turcia.

In Pamukkale sunt 14 hoteluri, din care 4 hoteluri de 5 stele, 4 hoteluri de 4 stele, 5 hoteluri de 3 stele, un hotel de 2 stele.

Filtre City Break Pamukkale 2024

Filtreaza hotelurile din Pamukkale pe baza numarului de stele:

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Pamukkale, sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Pamukkale -unul dintre cele mai frumoase locuri din Turcia

    În zona orașului Pamukkale există 17 izvoare cu apă caldă. Datorită apelor sale termale, dar și a frumuseții sale, Pamukkale atrage anual 2 milioane de vizitatori, fiind cea mai vizitată destinație turistică a Turciei. Poporul turc consideră Pamukkale cea de-a opta minune a lumii. Terasele albe de calcar sunt formate din zăcăminte minerale, apa  umple aceste terase, iar apoi se revarsă peste următoarele. Pentru ca terasele de calcar să se mențină albe, în anul 1997, persoanelor le-a fost interzis accesul către ele. În traducere, Pamukkale înseamnă Castelul de Bumbac, denumire dată datorită culorii albe a calcarului de aici. Bazinele naturale din Pamukkale sunt cunoscute și ca Bazinele Cleopatrei, deoarece se crede că regina egipteană renumită pentru frumusețea sa ar fi înotat aici. Începând cu anul 1998, orașul Pamukkale a fost recunoscut drept sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

poza  Pamukkale -unul dintre cele mai frumoase locuri din Turcia

     Pamukkale este unul dintre cele mai misterioase locuri din Turcia, de existența sa legându-se și o legendă. Se crede că în zonă trăia acum sute de ani o tânără cu care nimeni nu dorea să se căsătorească, deoarece era foarte urâtă. Deznădăjduită, ea s-a urcat în vârful văii și a vrut să se sinucidă, aruncându-se în gol, dar a căzut într-o piscină naturală și a supraviețuit. Apa din piscină a transformat-o într-o adevărată frumusețe. Un turc i-a remarcat frumusețea și a luat-o imediat de soție. De aceea, se crede că apa termală din Pamukkale nu doar că are proprietăți benefice asupra sănătății, ci ajută și la înfrumusețare. Analizând din punct de vedere geografic solul și proprietățile sale, aflăm că Pamukkale nu are nimic de-a face cu fenomenalul. Terasele de aici sunt realizate din travertin, o rocă sedimentară care este depusă de apă. Apa termală, odată ieșită din sol, este transportată către partea superioară a teraselor, unde depune carbonatul de calciu. Inițial carbonatul de calciu are consistență gelatinoasă, însă în contact cu travertinul carbonat se întărește.

      Turiștii vin în Pamukkale atât din curiozitate, cât și pentru a se bucura de cure. Apa din Pamukkale are beneficii asupra bolnavilor de astm și reumatism. Apa de aici are efecte benefice și în ceea ce privește sănătatea ochilor, a pielii și a tensiunii arteriale. Curele în Pamukkale sunt recomandate și persoanelor cu afecțiuni la rinichi, persoanelor care au trecut printr-un accident vascular, celor cu probleme la nivelul sistemului circulator, persoanelor ce trec prin perioade de surmenaj fizic și intelectual, celor cu afecțiuni digestive, persoanelor cu tulburări cronice și nutriționale. Perioada cea mai potrivită pentru a vizita Pamukkale este primăvara, deoarece temperaturile sunt numai bune. În timpul verii, temperatura poate ajunge până la 40 ºC, iar în combinație cu umiditatea crescută creează un real disconfort.

     Până în anul 1980, Pamukkale era un loc cunoscut doar la nivel național. Odată ce autoritățile turce au decis să promoveze și să dezvolte Pamukkale drept centru spa, zona a început să atragă tot mai mulți turiști.

poza  Pamukkale -unul dintre cele mai frumoase locuri din Turcia