Vacanță Kemer: ocazia de a admira peisaje forbidabile
În
ultimele decade ale secolului XX în zonă s-au făcut
investiții majore, Kemer transformându-se
dintr-un sătuc de vacanță într-o
stațiune înfloritoare
și plină de viață, în
care turiștii se pot bucura de numeroase activități
distractive, plaje cu nisip auriu, mare albastră și
peisaje minunate în
care elementele naturii parcă sunt într-o perfectă
armonie. Orașul
a fost menționat pentru prima dată în Iliada lui Homer.
Conform poetului grec pe aceste meleaguri trăia un monstru cu
corp de capră și respirație de foc, cap de leu și coadă
de dragon, numit Kemer. Aceasta nu este singura legendă
privitoare la apariția orașului de la poalele Munților Taurus.
Istoria milenară a orașului este demonstrată de prezența
mormintelor de piatră, a sculpturilor, a băilor romane și
a zidurilor de apărare ce mărgineau așezarea.
Stațiunea
Kemer este situată într-o zonă
binecuvântată
de natură, pădurea, marea și munții
creând
o atmosferă propice pentru
a vă petrece o vacanță memorabilă.
Construirea stațiunii a fost atent monitorizată, astfel încât să
se conserve cât
mai mult din peisajul natural. Drept urmare, clădirile
nu depășesc 3 etaje. Infrastructura orașului este extrem
de bine dezvoltată, astfel deplasarea pe teritoriul acestuia este facilă. Multe dintre
hotelurile de aici pun la dispoziția turiștilor
și plaje private. Plajele stațiunii sunt
acoperite cu nisip și pietriș fin și sunt în
permanență extrem de curate. Acestea se învecinează în
Est cu Stațiunea Beldibi, iar în Vest se prelungesc până la Stațiunea Tekirova. Cea mai populară plajă
a stațiunii este Moonlight beach. Locația este populară în rândul amatorilor de
sporturi nautice, precum parasailing, jetski, scuba diving și
plimbări cu barca. Kemer se bucură de o viață
de noapte foarte activă, stațiunea fiind înțesată
cu cluburi, discoteci, baruri și restaurante. Vă
puteți bucura fie de preparate tradiționale turcești,
fie de preparte ale bucătăriei internaționale. De asemenea, Kemer vine în întâmpinarea iubitorilor de
shopping, în
zonă fiind prezente multiple magazine de unde doritorii își pot achiziționa
suveniruri și alte obiecte. În
plus, orașul este renumit pentru piețele sale în care se comercializează
cele mai proaspete produse, obiecte necesare traiului zilnic și
obiecte de îmbrăcăminte.
Kemer atrage în special
turiști germani și olandezi, însă în ultimii ani s-a înmulțit
și numărul turiștilor ruși și români.
Portul orașului oferă multiple posibilități privind
practicarea sporturilor nautice, iar proprietari de yahturi pot explora
golfurile și plajele sălbatice din împrejurime.
Portul are o capacitate de 320 de locuri de acostare. Stațiunea Kemer dispune de o faleză
largă care abundă de restaurate, cafenele și baruri. Kemer
este o stațiune aglomerată, fiind frecventată
mai ales de familiile cu copii. Kemer atrage numeroși
turiști și datorită faptului că aici a fost construit un centru de schi. Astfel, doritorii pot
schia și în
același timp se pot bucura de plajă. De asemenea,
turiștii pot vizita și stațiunile
mai mici aflate în
zona Kemer, precum Beldibi, Kiris, Tekirova și Chamyuva. Cu plecare din Kemer sunt organizate
numeroase excursii, astfel puteți descoperi stilul de viață
a localnicilor și frumusețea Munților Taurus. Kemer este genul de stațiune
care oferă turiștilor tot ce își
pot aceștia închipui,
de la plaje fine, la sporturi nautice, excursii cu barca, parcuri acvatice, parcuri
tematice, sporturi în aer liber, sporturi de aventură,
ciclism, ciclism montan, drumeții și
saloane, baruri, cafenele și restaurante.