Luna mai este o perioadă prielnică pentru a vizita orașul Istanbul, deoarece în această lună temperaturile maxime pot ajunge până la 23 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă se situează în jurul valorii de 17 grade Celsius. În această lună precipitațiile încep să scadă, astfel încât se preconizează că în aproximativ 22 de zile din lună veți avea parte de cer senin. Ziua este deja ceva mai lungă, soarele strălucind pe cer circa 14 ore pe zi, fapt deosebit de important pentru turiștii care vor să hoinărească pe străzile orașului de pe Bosfor și să descopere numeroasele sale atracții turistice. Apa mării ajunge să măsoare până la 19 grade Celsius, valoarea minimă a temperaturii fiind de 16 grade Celsius. Date fiind condițiile meteo vă sfătuim ca în bagajul dumneavoastră să cuprindeți atât îmbrăcăminte de vară (topuri, tricouri, rochii și pantaloni scurți), cât și îmbrăcăminte ceva mai groasă, de care veți avea neapărată nevoie odată cu lăsarea serii. În articolul de față nu vom mai preciza obiectivele arhicunoscute ale orașului Istanbul, ci vom încerca să supunem atenției cititorilor noștri o parte din atracțiile mai puțin cunoscute ale orașului. Turiștii care aleg să-și petreacă mini-vacanța de 1 mai în Istanbul vor putea vizita Muzeul de Artă Modernă din Istanbul. Ideea înființării unui astfel de proiect pe cuprinsul orașului Istanbul a venit în urma Expoziției Internaționale de Artă Contemporană, ce a avut loc în anul 1987. Observând interesul manifestat de public pentru genul acesta de artă, Nejat F. Apothecary s-a angajat să organizeze în Istanbul un Muzeu de Artă Contemporană. Muzeul a fost organizat în cadrul unei foste fabrici de textile care data din secolul al XIX-lea, însă nu a funcționat pentru mult timp în acest spațiu. Lucrurile aveau să se schimbe în anul 2003, când organizatorii acestui proiect au primit un spațiu cu o suprafață de 8000 de metri pătrați, care urma să se transforme într-o clădire muzeală modernă. Le recomandăm turiștilor să viziteze și Muzeul Pera, un muzeul privat de artă, care a luat naștere în anul 1893. Muzeul însumează trei colecții de artă și anume: Instrumente de Măsurat Anatoliene, Artă Orientală și o Expoziție de Ceramică. Cea mai impresionantă este Colecția de Artă Orientală, în cadrul căreia sunt expuse peste 300 de picturi, semnate de artiști turci, dar și de artiști europeni. Iubitorilor de artă le recomandăm să viziteze și Muzeul Sakip Sabanci din Emirgan.
În Turcia și implicit în Istanbul, luna mai este o lună încărcată de sărbători și evenimente. Pe 1 mai se sărbătorește Ziua Muncii și a Solidarității. În ziua de 19 mai, turcii îl comemorează pe Ataturk, părintele tuturor turcilor, în aceeași zi fiind sărbătorită și Ziua Tineretului și a Sportului. În perioada 24-26 mai, are loc Sărbătoarea Ramadanului. Turiștii ajunși în Istanbul nu pot rata să ia parte la ceremonia Mevlevei Sema. Acesta este un spectacol de o oră, popular datorită dervișilor și dansurile lor. S-ar putea să nu înțelegeți întreaga semnificație a acestui ceremonial, cu toate aceste cu siguranță vă va trezi interesul iar repertoriul muzical o să vă încânte auzul. Dacă vreți să participați la acest spectacol vechi de 800 de ani este nevoie doar să treceți pragul Centrului de Cultură HodjaPasha, care funcționează într-o veche baie turcească. Turiștii pasionați de istorie nu trebuie să rateze cartierul Sultanahmet, unde vor descoperi cele mai populare și mai interesante obiective turistice ale orașului Istanbul, cum ar fi Moscheea Hagia Sofia, Palatul Topkapi, Moscheea Albastră, Muzeul de Arheologie din Istanbul și altele. Cel mai plăcut mod în care vă puteți petrece o zi de mai însorită în Istanbul este prin intermediul unei croaziere pe Bosfor. Cu această ocazie veți putea admira Palatul Dolmabahce, Moscheea Ortakoy, Cetatea Rumeli, Turnul Fecioarei și celebrul pod de pe Bosfor.
Strada Istiklal din Istanbul este una dintre cele mai faimoase străzi și zona principală de divertisment a orașului. De-a lungul acestei străzi veți descoperi numeroase magazine, restaurante și cafenele, tot aici fiind organizate și o seamă de spectacole stradale. Aici puteți veni atunci când vreți să luați masa sau când doriți să savurați o cafea turcească. O experiență pe care nu o puteți rata este o vizită la Muzeul Madame Tussauds. În perioada pandemiei COVID-19, exponatele din ceară au purtat mască pentru ca astfel să-i încurajeze și pe vizitatori să respecte măsurile contra răspândirii virusului. Turiștii vor putea admira aici figurine ce reprezintă celebrități de pe întreg mapamondul, precum Brad Pitt, Angelina Jolie, Lady Diana, prințul Harry, Lenin și multe altele. Iubitorii de shopping nu pot rata Marele Bazar, locul care ridică pasiunea cumpărăturilor la nivel de artă. Bazarul se întinde pe o suprafață de 47.000 metri pătrați, iar pe cuprinsul său peste 4000 de comercianți vând o multitudine de mărfuri. Astfel, pe lângă experiența în sine, veți putea face o serie de achiziții potrivite, putând cumpăra de la dulciuri, condimente, ceaiuri până la îmbrăcăminte și obiecte din aur. De reținut că toate aceste produse se pot negocia.
Istanbulul este o destinație de vacanță potrivită și pentru turiștii care doresc să se bucure de distracție și adrenalină, deoarece pe cuprinsul său aveți la dispoziție o serie de parcuri tematice, unde vă puteți testa limitele și curajul. De asemenea, puteți alege să vizitați și acvarii, delfinarii și muzee interesante care vor face din sejurul dumneavoastră o experiență de neuitat.