Petreceți o zi liniștită în Büyükata (Insulele Principilor)

    La o oră și jumătate de mers cu feribotul din Istanbul se află  Insulele Principilor. Acestea reprezintă un arhipelag de nouă insule din Marea Marmara. Insulele vă vor uimi prin atmosfera lor liniștită, aici accesul mașinilor fiind cu desăvârșire interzis. Prin urmare, va trebuie să descoperiți frumusețile acestora fie la pas, fie cu bicicleta. Cei mai boemi se pot bucura și de plimbări cu caleașca. Büyükata este cea mai întinsă dintre cele nouă insule, având o suprafață de circa 5 kilometri pătrați. Numele insulei s-ar traduce drept Insula Mare. Arhipelagul a fost numit astfel, deoarece aici au fost exilate o serie de prințese bizantine, printre care: Irina, Ana și Zoe Dalassena. De asemenea, acesta a fost locul de exil al revoluționarului Leon Troțki. Locul se bucură de o istorie extrem de complexă, împăratul Iustinian al II-lea fiind acela care a construit un palat și o mănăstire în Büyükata. Veți descoperi mai multe clădiri istorice, precum Mănăstirea Hagia Yorgi, care datează din secolul al VI-lea, Biserica Agios Dimitros și Moscheea Hamidiye, construită de către sultanul Abdul Hamid al II-lea.

 Istanbul poza

     În prezent insula numără în jur de 7.000 de locuitori, însă este vizitată de zeci de mii de turiști. Aceasta este un loc ideal pentru turiștii care vor să se relaxeze în mijlocul naturii, departe de agitația din Istanbul. Nu trebuie să rămâneți dezamăgiți, deoarece în zona portului agitația ste destul de mare, deoarece mulți turiști așteaptă cursele de feribot sau se plimbă prin magazinele de suveniruri. În această zonă veți descoperi numeroase restaurante și magazine de înghețată, în care vă puteți pierde timpul în așteptarea feribotului. Cu cât vă veți îndrepta către inima insulei veți observa că aglomerația dispare. Insula este foarte bine conservată, locuințele și locuitorii uitând parcă să țină cont de trecerea veacurilor. Pe cuprinsul insulei veți descoperi numeroase restaurante cu specific pescăresc. Printre preparate specifice locului se numără çorba, o supă-cremă, extrem de sățioasă și gustoasă. Vă recomandăm să vă bucurați de băutura locului, un ceai de mere, pe care îl  vezi vedea și în paharele de sticlă ale localnicilor. Aflat în Turcia, nu vei putea să reziști deserturilor, în insulă, pe lângă baclava și sarailie, trebuie neapărat să încercați înghețata și gauffre cu frișcă și fructe. Piața Dock reprezintă centrul orașului, aici fiind amplasate numeroase cafenele, magazine, restaurante, un parc și un turc cu ceas. În insulă se găsesc și câteva unități de cazare, încât vă puteți petrece chiar un mini sejur aici. Locuitorii insulei și personalul de localuri sunt prietenoși și extrem de amabili cu turiștii, încercând astfel să mai reducă din efectul barierei de comunicare. În cazul în care v-ați hotărât să vizitați insula, trebuie doar să închiriați o bicicletă, de la unul din centrele de închiriere. Odată cu bicicleta veți primi și o hartă, astfel încât excursia dumneavoastră să fie cât mai bine organizată și să nu ratați niciun obiectiv istoric important. Astfel, în 2-3 ore veți putea vizita întreaga insulă.

 Istanbul poza

Petreceți un Crăciun inedit în Istanbul

Turcia este țara din care a pornit legenda lui Moș Nicolae. Legenda bătrânelului îmbrăcat în roșu, care aduce daruri copiilor cuminți, a plecat din Patara în secolul al IV-lea î. Hr. Sfântul Nicolae a locuit în Myria, unde a fost episcop. După ce părinții săi au murit, Nicolae și-a împărțit averea săracilor. De numele lui Moș Nicolae sunt legate mai multe legende. Astfel, conform uneia dintre ele, acesta arunca saci cu bani pe hornurile oamenilor nevoiași.

Citeste mai mult.

Cele mai apreciate restaurante din orașul Istanbul

    În timpul sejurului în Istanbul puteți alege dintre localuri în care să luați masa pe terase cu priveliști spectaculoase asupra orașului și asupra Bosforului. Veți descoperi o multitudine de locuri în care să vă bucurați de preparate delicioase, iar localurile sunt destul de diverse, astfel încât cu siguranță veți descoperi unul care să vă fie pe  plac. În cadrul restaurantului Asitane vă puteți bucura de preparate demne de un sultan  și mâncăruri delicioase  sau vă puteți delecta cu meniurile servite în Mikla. Datorită poziției sale geografice, situat între 2 continente, Istanbulul vă va încânta cu preparate ale bucătăriei internaționale, dar și cu preparate autohtone

Citeste mai mult.

Istanbul - Viața de noapte în orașul de pe malurile Bosforului

Situat pe 2 continente și având 15 milioane de locuitori, Istanbulul este o metropolă care nu doarme niciodată și oferă vizitatorilor nenumărate posibilități de a-și petrece noaptea, pe cuprinsul său existând o mulțime de baruri, cluburi de noapte și fiind organizate numeroase evenimente. Dacă vă place să petreceți, cu siguranță acest oraș nu vă va dezamăgi.

Citeste mai mult.

Hagia Sophia - Simbolul orașului Istanbul

Vizibilă din toate punctele cardinale ale orașului, Hagia Sophia atrage anual milioane de turiști. De mai bine de 1500 de ani, biserica bizantină planează maiestos într-unul dintre cele mai cele mai speciale locuri din oraș, primul dintre cele șapte dealuri din Istanbul.

Citeste mai mult.